Hunter x Hunter (2011)

O serie anime excelentă
5 aprecieri
HxH este cu siguranță una dintre cele mai bune serii shounen pe care o avem pe site, alături de Cele 3 Mari.

Animația e destul de bine realizată pentru vremea ei, iar luminile și sunetul sunt prietenoase chiar și cu cei cu sensibilitate senzorială.

Povestea e interesant făcută, devenind trepatat tot mai captivantă. Filosofia devine profundă tot treptat, spre final atingând un punct net superior majorității celorlalte animații.

Universul HxH combină excelent mistica artelor marțiale cu elemente cosmogonice din șamanism. Pentru specialiștii în religii și pentru cei pasionați de religie sau de mitologie, acest anime este o oază de rai, deși el nu conține elemente religioase vizibile ochiului nespecializat, ci doar o minunată moralitate universală.

Pentru persoanele mai active sau practicanții artelor marțiale, tehnicile folosite de anumite personaje sunt de un deosebit interes, în special când este prezentat conceptul care stă la baza fiecăreia.

Personajele sunt, de asemenea, interesante, desenate drăguț, prezentate în dezvoltare și în diverse situații, care surprind naturalețea umană în diferite ipostaze. Cei interesați de psihologie, aici pot vedea cum oamenii își depășesc slăbiciunile, progresând, dar nu într-un mod clișeic pe care ne-am obișnuit să îl vedem; aici sunt prezentate situații unice.

HxH merită vizionat!
Concluzie generală: Capodoperă.
Miercuri, 24 februarie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
JillMcGee, Valyada, Doppio-San, Almanda, Unguru-25
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
1 mai, 13:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
8
5
3

Encoding
12

Verificare
9
8

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...