Hunter x Hunter (2011)

4 aprecieri
Masterpiece într-un cuvânt, așa pot descrie seria.
Poate primele episoade nu par așa interesante, dar pe parcurs nu ai cum să nu fi acaparat de anime.
Povestea, personajele și animația, toate de nota 10, de intro nici nu mai spun, decât că a devenit tonul meu de apel și tot nu m-am săturat de el :').
Îmi place faptul că am putut să vedem cum Gon și Killua evoluează, puțin câte puțin, și devin din ce în ce mai puternici. Prietenia lor e așa sinceră și dulce, nu ai cum să nu zâmbești când îi vezi. Îmi pare sincer rău că Leorio și Kurapika nu au apărut așa mult în serie, ei adăugând mai mult farmec,dar hei, poate cu puțin noroc se animează și restul din manga și îi vedeam atunci :)
Un mic minus, o chestie ce poate fi deranjată doar pentru mine personal, e faptul că Chimera Ant Arc a fost puțin cam lung, oarecum tras de păr. Sincer, pe la jumătatea arcului deja mă săturasem, dar știu și că dacă se "tăia" din el, nu prea avea sens.
Scenele de luptă sunt așa bine animate și captivante, chiar dacă poate pare un anime pentru copii, vă asigur că și cei mari l-ar adora.
Concluzie generală: Capodoperă.
Marți, 4 mai 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Ang3ls, DeIlIan, TryHardRomania, sof3u
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
1 mai, 13:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
16
8
4

Encoding
16

Verificare
24
8

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...